Video si pedagogie

Schimbarea pardoselii: de unde începi?

Schimbarea pardoselii - găsește soluția potrivită pentru casa ta



De ce să schimbăm pardoseala?
Sunt o mie și unul de motive pentru a schimba pardoseala. Primul este dictat de necesitate: pardoseala ta s-a deteriorat. Toate celelalte sunt dictate de dorință. Dorința de a avea un stil nou. Dorința de a schimba culoarea. Dorința de a merge în picioarele goale. Și toate dorințele tale sunt perfect acceptabile. Dar să știți că, dacă vechea ta pardoseală este în stare bună, o poți personaliza fără s-o schimi. Poți revopsi parchetul sau gresia cu vopsele adaptate. Ai posibilitatea de a alege un efect uni, în nuanțe neutre sau foarte vii, sau de a îndrăzni să pictezi motive cu un șablon, de exemplu. Și asta înseamnă un buget redus și lucrări simplificate.

O tușă de culoare pe parchet, asortată cu peretele, și vechea pardoseala devine unică!

O pardoseală mare sau mai multe pardoseli mici? Uneori, pardoseala este aleasă în mod greșit ultima, de parcă, oricum, n-am prea avea de ales. Este păcat să ignorăm imensul potențial decorativ al pardoselii.
Întâia sa calitate este faptul că definește vizual zonele. Ceea ce poate fi un avantaj când ai o încăpere multifuncțională mare și vrei să delimitezi sufrageria, bucătăria, zona cu televizorul.

În această încăpere mare și deschisă, spațiul pentru bucătărie este delimitat printr-o pardoseală diferită.

În schimb, o pardoseală unică va îmbina vizual încăperi diferite și va da ansamblului o impresie de spațiu.

Cealaltă putere miraculoasă a pardoselii constă în schimbarea perspectivelor. Impresia de lungime este sporită de sensul placării. Și invers, se poate corecta lungimea unei încăperi așezând pardoseala pe direcția lățimii.

Pardoseala schimbă toată atmosfera unei încăperi. O încăpere vopsită în alb va avea o ambianță caldă cu un parchet din stejar brut, un aer contemporan cu o gresie cu efect de beton și o latură modernă cu o pardoseală PVC în nuanțe primare.
La modul general, materialele naturale (lemn brut, iarbă-de-mare, piatră...) încălzesc ambianța. Dar tu ce atmosferă vrei să creezi în încăpere?

Pardoseala este un element-cheie în definirea atmosferei unei încăperi. Așadar, etnic-șic, clasic, scandinav sau spirit de reciclare?
Gândește-te totuși la bugetul tai! Există posibilitatea să găsești pardoseli la toate prețurile dacă vorbim de gresie, pardoseală suplă sau parchet stratificat, dar va trebui să prevezi un buget mai consistent pentru parchetul masiv, piatra veritabilă și, de ce nu, pentru marmură.

Tipul de pardoseală: momentul alegerii
Gresie, parchet masiv sau stratificat, pardoseală suplă sau mochetă?
E și momentul perfect să iei în calcul caracteristicile încăperii tale. O pardoseală rezistentă la umiditate și aderentă pentru baie, de exemplu. Sau o pardoseală ușor de curățat pentru bucătărie. Sau o podea care amortizează sunetele pentru camera copiilor.
Îți place aspectul lemnului chiar și în baie? Optează pentru o gresie care imită lemnul! Și poți chiar combina materialele pentru un efect cu adevărat original.

Montarea este esențială
Nu avem cu toții același apetit pentru bricolaj. Așa că este mai bine să știm la ce ne înhămăm înainte să alegem pardoseala. Dacă vrei o pardoseală care se montează rapid, cu un minimum de materiale și competențe, optează mai degrabă pentru instalații flotante, unele îmbinându-se prin clipsare, cum ar fi parchetul stratificat. Sau aruncă o privire în zona planșeelor autoadezive. Vei găsi parchete sub formă de lamele sau dale și chiar pardoseli suple sau mochete. În cazul anumitor pardoseli, poți încerca chiar o montare liberă, ceea ce înseamnă că greutatea pardoselii este suficientă pentru a adera pe sol.
Ușor de montat, anumite parchete se îmbină rapid prin clipsare.
Pentru cei pe care nu-i sperie lucrările ample, mai este și montarea prin lipire. Indispensabilă în cazul gresiei, se poate face și-n cazul parchetelor masive, al mochetelor și al anumitor pardoseli suple