Video si pedagogie

Copiii în bucătărie: atenție, pericol!

„În bucătărie, fii prevăzător zi de zi și nu lăsa obiecte și produse periculoase la îndemâna copiilor, ci depozitează-le în locuri deosebit de sigure. Montează protecții pentru prize și anticipează orice risc.”

Copiii în bucătărie: atenție, pericol!
Încă de când copiii fac primii pași, bucătăria se transformă într-un loc plin de capcane. Trebuie să ții departe de locurile în care pot ei ajunge: cuțitele, foarfecile sau farfuriile fragile cu care se pot răni, precum și condimentele puternice, ce riscă să-i tenteze cu nuanțele lor atât de frumoase, pentru ca apoi să se sufoce cu ele. Soluția este să le păstrezi în dulapurile suspendate.
Dacă nu ai acest tip de mobilier, procură-ți sisteme de închidere care se aplică direct pe uși și sertare, pentru a le bloca. Păstrează produsele toxice în dulapuri securizate, destinate special acestui tip de depozitare.
Folosește prize cu siguranțe pentru copii. Astfel, înlăturați riscul ca aceștia să se electrocuteze cu acele mici clapete menite să-i împiedice să introducă obiecte în găurile prizelor.
Dacă pleci din bucătărie, chiar și preț de o clipă, nu scăpa din vedere oalele care fierb! Amplasează un grilaj de protecție pentru ca cei mici să nu se apropie de plita de gătit. Scoate din priză orice aparat electrocasnic de care nu ai nevoie pe moment. Doar îi atrag atât de mult gadgeturile și butoanele!!! Este mai ușor de prevenit decât de vindecat.