Video si pedagogie

Alege corect aspiratorul de șantier

Pentru bricolajele mici sau lucrările mari, pentru curățarea mașinii, întreținerea grădinii sau a terasei... aspiratorul este mereu util. Performanța diferă de la un aparat la altul. Important este să alegi capacitatea de absorbție corespunzătoare nevoilo

1. Capacitatea de absorbție a aspiratorului

Când îți alegi aspiratorul de șantier, trebuie să ții cont de puterea sa, numită depresiune. Depresiunea sau capacitatea aspiratorului de a absorbi praful, apa, etc este exprimată în kilopascali (kPa): cu cât această cifră este mai mare, cu atât aspiratorul este mai eficient.
Există aspiratoare de șantier de la 12 la 25 kPa, în funcție de puterea de absorbție pe care o au.
Bine de știut: Nivelul sonor al aspiratoarelor este exprimat în decibeli (dB). Ameliorările din domeniul etanșeității aspiratoarelor au permis o scădere semnificativă a nivelului lor sonor. Media este de 75 dB.

2. Aspirator pentru bricolaj sau aspirator pentru șantier?

Depinde de ceea ce trebuie aspirat: praf, apă, rumeguș, pietriș, cenușă... Ia în calcul și natura solurilor. Aspiratorul de șantier trebuie să poată fi deplasat la fel de bine pe o suprafață mai mult sau mai puțin netedă: beton, podea de lemn, dale de piatră...

Pentru lucrările mici de bricolaj

Este de preferat un aspirator care absoarbe praful și apa. Există aspiratoare mai mult sau mai puțin compacte, cu cuvă de plastic sau de inox. Ușoare și manevrabile, au o capacitate între 10 și 20 L.

Pentru șantier

Pentru curățarea unui șantier se recomandă folosirea unui aspirator de șantier suficient de puternic (între 19 și 25 KpA), capabil să absoarbă rumeguș, eventuale resturi de tencuială și moloz, etc.
Unele aparate necesită o decolmatare manuală a filtrului după folosire (pentru desprinderea și eliminarea prafului), altele dispun de o funcție de decolmatare automată (filtrul se curăță fără demontare).
Sfat: modelele dotate cu un suport de perete cu furtunuri flexibile foarte lungi (5,5 m) îți permit să lași aspiratorul fixat pe perete când îl folosești, pentru a putea lucra de la distanță sau la înălțime, fără să te incomodeze cuva.

3. Frecvența folosirii aspiratorului
Aparatul se alege în funcție de frecvența cu care va fi folosit. Prevăzut pentru o folosire ocazională, regulată sau intensivă, acesta variază și în funcție de volum și de cantitatea de particule de aspirat. Cu cât aspiratorul este mai puternic, cu atât curăță mai rapid.